____________________________________
Hans Hermann
Cu o carieră artistică remarcabilă desfășurată pe parcursul a peste șapte decenii, Hans Wilhelm Hermann este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți artiști români ai secolului XX. Talentul său de a capta frumusețea și autenticitatea peisajelor și monumentelor Transilvaniei i-a asigurat un loc de frunte în arta europeană, iar lucrările sale continuă să inspire și să ofere o fereastră unică către moștenirea culturală a regiunii.
Autoportret (1923)
____________________________________
1885
Hans Wilhelm Hermann se naște la Brașov, în 1885, fiind cel de-al șaptelea copil al sculptorului Friedrich Hermann și al soției sale, Johanna, într-o familie cu o profundă tradiție artistică. Friedrich Hermann, originar din Sighișoara și activ la Brașov între 1872 și 1908, a avut o influență decisivă asupra dezvoltării artistice a fiului său. Timp de opt ani, între 1878 și 1886, Friedrich a avut un atelier de sculptură în Șcheii Brașovului, împreună cu fratele său, Josef Hermann.
Sighișoara. Turnul cu Ceas (1925)
____________________________________
1890
Hans Hermann a fost introdus în lumea artei plastice încă din copilărie, sub îndrumarea tatălui său. În acești ani formativi s-au conturat trăsăturile fundamentale care aveau să influențeze întreaga sa creație artistică: o legătură profundă cu natura, ce i-a devenit sursă de inspirație și refugiu, o distanțare față de oameni și respectul pentru meșteșugul temeinic, moștenit de la tatăl său, s-a manifestat printr-o abordare riguroasă și meticuloasă a fiecărei lucrări. Hermann și-a continuat educația la școala primară germană și apoi la liceul de stat maghiar din Brașov, unde talentul său artistic a fost cultivat sub atenta îndrumare a profesorului de desen, Ernest Kühlbrandt.
După ziduri (nedatat)
____________________________________
1900
Talentul artistic al lui Hans Hermann s-a dezvoltat în timpul studiilor pe care le-a urmat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta, între 1903 și 1907. După finalizarea acestora, s-a stabilit la Mediaș, unde a devenit profesor de desen la Liceul Evanghelic. Această poziție i-a oferit ocazia de a-și împărtăși pasiunea pentru artă cu noile generații de elevi, contribuind la formarea lor artistică. În 1907, Hermann s-a căsătorit cu scriitoarea Blanka Ludwing. La scurt timp, în 1908, și-a organizat prima expoziție personală la Mediaș, un moment important care i-a consolidat reputația de artist în comunitatea locală. În 1909, a fost invitat să participe la prestigioasa expoziție Nemezeti Szalon din Budapesta, unde și-a expus lucrările în fața unui public mai larg. Lucrările lui Hermann din această perioadă reflectă influențe puternice din simbolism, Art Nouveau (Arta 1900) și postimpresionism, curente care dominau începutul secolului XX. Aceste influențe sunt vizibile și în pictura murală pe care a realizat-o pentru sala festivă a noii clădiri a Gimnaziului Evanghelic din Mediaș, proiectată de prietenul său, arhitectul Friedrich Balthes. Hermann a folosit tehnica pastelului monumental, fixat cu caseină, o abordare inovatoare și specifică stilului Art Nouveau
Medias (1913)
____________________________________
1910
În 1911, Hans Hermann a achiziționat o presă de gravură din Austria, un eveniment decisiv pentru evoluția sa artistică, care i-a oferit posibilitatea de a crea primele serii de gravuri influențate de simbolism. În 1914, Hermann a călătorit prin Dalmația, Grecia și Constantinopol, perioadă în care a acumulat influențe noi și a realizat lucrări inspirate din peisajele și culturile întâlnite. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Hermann s-a înrolat voluntar ca locotenent și a luptat pe fronturile din Wolhynia și Istria. Spre deosebire de alți artiști transilvăneni, experiența războiului nu a lăsat urme evidente în creația sa. Totuși, se poate presupune că amintirile ororilor războiului i-au influențat starea de spirit, fapt ce se reflectă în lucrarea sa de factură expresionistă Cimitir din Poiana Sibiului (1922). După încheierea războiului, în 1918, Hermann s-a stabilit la Sibiu, unde a preluat postul de profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic. În această perioadă, lucrările sale de pictură încă poartă influențele stilului Artei 1900. Cu toate acestea, treptat, Hermann s-a distanțat de aceste influențe și de căutările estetice ale tinereții, orientându-se către noi direcții artistice. În 1919, după divorțul de Blanka Ludwig, s-a recăsătorit cu Grete Müller, fiica preotului din Șelimbăr, marcând o nouă etapă atât în viața sa personală, cât și în cea artistică.
O nebună (1913)
____________________________________
1920
La începutul anilor '20, artistul începe o serie de peisaje și scene din Transilvania, precum și peisaje montane, care devin definitorii pentru creația sa și reflectă un spirit conservator. Hermann își conturează treptat maniera picturală caracteristică, care presupune aplicarea culorii în tușe scurte, păstoase, cu ajutorul cuțitului de paletă, preferând suporturile din lemn. Stilul său se construiește în jurul unui realism naturalist, artistul menținându-și fidelitatea față de realitate, fiind minuțios în surprinderea detaliilor, dar îmbinând rigoarea academică cu elanul romantic. În grafică, el urmează aceeași direcție ca în pictură, înfățișând orașele și satele Transilvaniei. Nu se oprește doar asupra monumentelor definitorii, ci preferă adesea colțuri anonime și modeste. Hermann își consolidează poziția în lumea artistică românească, prezentându-și prima expoziție personală la București, la prestigioasa galerie Maison d'Art, în 1921. De-a lungul anilor '20, el participă la numeroase expoziții, atât în țară, cât și în străinătate, printre care Karlsruhe în 1923 și Galeria Kleinberger din Paris în 1928. Pe lângă activitatea expozițională, Hermann continuă să facă călătorii de studii, explorând Austria, Cehia, Bulgaria, Germania și Franța. Aceste călătorii îi oferă noi surse de inspirație și îi îmbogățesc viziunea artistică. De asemenea, în anii '20, Hermann realizează și picturi pentru două altare din Stejăreni și Marpod, lucrări care se remarcă prin simplitate și realism.
Țărancă din Poiana Sibiului (1925)
____________________________________
1930
La începutul anilor '30, în creația lui Hans Hermann apar o serie de lucrări ce reflectă căutarea unor teme noi, distincte de cele abordate anterior. Deși, în perioada interbelică, portretul și peisajul ocupă o pondere egală în opera sa, artistul revine constant la temele sale predilecte: peisajele Transilvaniei și portretele oamenilor simpli din această regiune, care definesc esența creației sale. În această perioadă, Hermann este activ în viața artistică din România. În 1935 și 1937, este prezent la Salonul Oficial din București, unde primește premiul de stat pentru gravură. De asemenea, expune la Teatrul Comedia (1937) și la Sala Dalles (1938). Participă și la expozițiile realizate în Germania de artiștii germani din România, evenimente care reflectă integrarea sa în comunitatea artistică a minorității germane din țară. Hermann întreprinde o serie de călătorii de studiu în Iugoslavia, pe coasta Mediteranei, și petrece opt luni în Germania, unde își expune lucrările la Salonul Amelang și la Asociația Artiștilor Plastici din Berlin, continuându-și astfel evoluția artistică pe scena internațională. Opera sa nu este imună la influențele epocii. Lucrarea „Țăran arând cu bivoli” se remarcă printr-o punere în scenă monumentală, care contrastează cu stilul său obișnuit. Deși nu poate fi considerată o lucrare propagandistică, precum cele realizate de contemporanul său brașovean Hans Eder, această piesă sugerează, indirect, o schimbare în atmosfera mentală a comunității sașilor din anii '30.
Țăran arând cu bivoli (1939)
____________________________________
1940
Între 1942 și 1944, Hans Hermann participă la expozițiile itinerante ale artiștilor germani din România, organizate în Germania. La fel ca în timpul Primului Război Mondial, Hermann nu este profund influențat de cea de-a doua conflagrație mondială până când războiul nu ajunge în mod direct în Transilvania, prin bombardamentele americane asupra Brașovului din 1943-1944. După instaurarea regimului comunist în România, Hermann se adaptează noilor realități politice. În iunie 1948, el este ales președinte al filialei Sibiu a Asociației Artiștilor Plastici din România, o funcție pe care o deține până în 1966. Ca mulți alți artiști ai vremii, Hermann adoptă temele agreate de regim, inclusiv scenele de muncă, conform cerințelor impuse de arta realist-socialistă. În 1949, Hermann se pensionează din funcția de profesor de desen, însă acest lucru nu îi reduce implicarea în viața artistică. Continuă să fie un participant activ la expozițiile locale și regionale din Sibiu, Brașov și Cluj, precum și la expozițiile naționale organizate la București, menținându-și astfel prezența în peisajul cultural al României postbelice.
Sibiu. Turnul Dulgherilor (1947)
____________________________________
1950
În ciuda concesiilor inevitabile făcute regimului comunist, creația artistică a lui Hans Hermann și-a păstrat continuitatea, urmând linia tematică trasată în perioada interbelică. Tema rurală a constituit un refugiu creativ tolerat de autoritățile vremii, permițându-i să își mențină autenticitatea artistică într-un context politic restrictiv. În 1954, Hermann a fost distins cu Medalia Muncii. Un an mai târziu, în mai 1955, el a organizat o expoziție majoră la Fondul Plastic din București, unde a prezentat 150 de lucrări. Artistul a continuat să participe activ la expozițiile regionale și naționale, rămânând o prezență constantă în peisajul artistic românesc. De asemena, între 1956 și 1957, Hans Hermann a participat la expoziții organizate în Finlanda, China, Argentina și Albania. În 1957, Julius Bielz a publicat o monografie dedicată lui Hans Hermann, un moment important în recunoașterea oficială a contribuțiilor sale artistice.
Rășinari. Colectiviști după primirea avansului III (1958)
____________________________________
1950
Hans Hermann continuă să lucreze și să expună, iar contribuțiile sale artistice sunt recunoscute prin numeroase medalii și distincții. În plus, beneficiază de oportunitatea de a călători în străinătate, vizitând Viena la începutul anilor 1960. Ținând cont de legătura strânsă pe care o are cu orașul natal, Hermann donează lucrări muzeului din Brașov în două rânduri, în 1961 și 1964. Totodată, Secția de Artă a Muzeului Regional Brașov achiziționează 170 de lucrări ale artistului, în două tranșe, în 1962 și 1964, contribuind astfel la crearea unei colecții valoroase de gravuri, care astăzi formează o parte importantă a patrimoniului Muzeului de Artă Brașov.
Concediu pe Dunăre (1960)
____________________________________
1950
Hans Hermann își menține prezența activă pe scena artistică locală și continuă să participe la expozițiile anuale ale regiunii Sibiu, un eveniment esențial pentru comunitatea artistică din zonă.
Bacău (1962)
____________________________________
1950
Hans Hermann se stinge din viață pe 13 februarie, la câteva săptămâni după ce și-a sărbătorit, într-un cadru public, aniversarea de 95 de ani. Moștenirea sa artistică este celebrată prin numeroase retrospective și expoziții comemorative, inclusiv la Muzeul de Artă Brașov, evidențiind contribuțiile semnificative și influența sa profundă asupra dezvoltării artei românești moderne.
Autoportret (1953)
____________________________________
Proiect cultural apărut cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.